Sensul vieții într-o scurtă parabolă

În timp ce zburam deasupra oceanului vast și nesfârșit, mă minunam de frumusețea valurilor acoperite de soare de dedesubt. Întinderea de apă se întindea până la orizont, un dans hipnotizant de lumină și mișcare. Dar ceea ce mi-a atras cu adevărat atenția a fost mulțimea de oameni care înotau împotriva curentului.

Din punctul meu de observație din cer, i-am văzut luptându-se, fiecare bătaie fiind o luptă împotriva curentului implacabil. Înotau cu hotărâre, cu fețele lor gravate cu hotărâre, dar era un sentiment palpabil de oboseală printre ei.

Curios și amuzat, i-am strigat, vocea mea răsunând în aer. "Priviți în sus! Există o cale mai ușoară!' Dar cuvintele mele au fost înghițite de vânt, neauzite și neobservate de cei de jos.

Determinat să le atrag atenția, am început să arunc pietricele în apă. Micile stropi au fost întâmpinați mai degrabă cu iritare decât cu conștientizare. Așa că am luat pietre mai mari, sperând că perturbările mai mari îi vor face să se oprească și să privească în sus.

Dar în loc să îi trezească, pietrele nu au făcut decât să le sporească lupta. Păreau enervați, chiar furioși, fiecare impact intensificându-le hotărârea de a înota mai tare. Unii au început să-și îngrijească rănile, purtându-și luptele ca pe niște identități, văzându-se ca victime ale unei forțe nevăzute.

Nou-născuții au apărut, cu ochii mari de inocență, alăturându-se rapid mulțimii. Imitau acțiunile celor din jurul lor, neștiind că există o cale diferită.

Din când în când, un înotător ajungea la un punct de epuizare și renunța. În acel moment de renunțare, valul se schimba pentru ei. Nu se mai luptau, începeau să plutească, purtați ușor de curent în direcția opusă.

Acest indivizi formau grupuri mai mici, îndepărtându-se de mase. Ei nu mai rezonau cu mulțimea mai mare, a cărei atenție rămânea concentrată pe lupta neîncetată împotriva curentului. În schimb, aceste grupuri mai mici își petreceau timpul reflectând, înțelegând și îmbrățișând fluxul vieții.

În timp ce pluteau și reflectau, o insulă a început să apară la orizont, ascunsă anterior vederii. Întorcându-se în direcția corectă, ei puteau vedea acum ceea ce le fusese invizibil înainte.

Isula reprezenta adevăratul lor sine, scopul vieții lor. Emoționați și motivați, au început să înoate spre ea, bătăile lor fiind acum în armonie cu curentul de susținere.

Cu valul ajutându-le călătoria, au înotat fără efort, în fluxul vieții. Luptele din trecut păreau amintiri îndepărtate, înlocuite de un simț al scopului și al direcției.

Am privit de sus, cu inima umflându-mi de mândrie. Văzându-i cum își îmbrățișează adevărata cale, le-am ridicat degetul mare, un gest de felicitare și încurajare.

A măsură ce se apropiau de insulă, valurile s-au transformat într-o forță puternică, dar blândă, propulsându-i înainte. Au început să surfeze pe creasta valurilor, mergând cu bucurie și exaltare spre destinul lor.

Călătoria îi transformase. Ceea ce a început ca o luptă împotriva curentului a devenit un dans armonios cu acesta. Își găsiseră adevăratul sine, scopul și sensul vieții.